ieri a murit un om. nu departe de mine. în spatele unei uși. în fața căreia eram eu.
cu tot personalul didactic. în timp ce moartea. acolo înăuntru. în secretariat. încă nu realizez. încerc, cu aceste rânduri.
un domn mai în vârstă elegant în costum albastru. de dimineață încă mai umbla pe holurile liceului, ca mine. liceul care în curând își sărbătorește aniversarea și tocmai se gătește pentru asta. care vibrează și pulsează de emoții și nerăbdare pentru aniversare și vacanța de vară.
l-am mai văzut. viu, acolo în curtea interioară. cu o pungă în mână. în ea o carte. l-am mai văzut. s-a uitat la mine. înainte să mă duc din clasă în clasă încercând să conving adolescenții să vină la atelierul meu de scriere.
apoi la prânz școala și mai agitată. administratorul care alerga pe holuri. le arăta celor de la ambulanță drumul spre secretariat. pentru că domnul mai în vârstă s-a prăbușit în fața directoarei.
elevi agitați. a murit? a murit. murit. gestorben?
nu. așa ceva n-are cum să se întâmple. o să-l resusciteze și-o să-l ducă la spital și totul o să fie bine.
n-o să fie.
84 de ani. un absolvent al școlii. care se bucurase atât de tare de aniversare.
84, ca mine. în ureche, vocea strămătușii pe care am sunat-o imediat după. de la care am aflat pentru prima dată că în fiecare seară înainte să adoarmă se gândește dacă o să se mai trezească a doua zi sau nu.
cum ar fi să mor în vechiul meu liceu? alung gândul.
nu știm cât timp ni s-a dat.
Sari la conținut
